Aplauze pentru seri românești de vară

Încă se mai întinde, încă mai vrea ceva, vara românească, transilvăneană, brașoveană. Chiar dacă va trebui să plece, chiar dacă începutul meteorologic de toamnă vrea să îi poruncească asta. Cum cânta odată Tamara Danz "Dieser Sommer liegt im Sterben" ("Această vară stă să moară"). Și Rilke, mai degrabă o viață de om: "Herr: es ist Zeit. Der Sommer war sehr groß." ("Doamne; e timpul. Vara a fost foarte mare.")
Dar încă trăiește vara, încă n-a terminat recolta. Încă mai funcționează ceasurile solare, ca cel curbat teribil de pe vechea, tocmai sărbătorita, biserică evanghelică din Bartolomeu.

Încă au mireasmă și încă respiră nopțile.

Street-Food Festival până în noapte, târziu, la poalele Tâmpei, 27 august 2017

Uneori cu un chef de viață nemărginit, alteori creative, până la marginea pădurilor.

Pentru care, aici, la sfârșit de august, cântec și aplauze:
Cu privirea unei seri de vară peste oraș, peste dealurile cerului nopții, peste lumina casei sfatului, peste fantoma cetății și peste istorie, peste, bine camuflata, Biserică Neagră (ca noaptea).
Și cu finalul scurt metrajului "Cântă", din 2016, al maghiarului Kristóf Deák, demn de văzut, arătat la poalele Tâmpei în cadrul Caravana Filmelor Next.

Ovăzul sălbatic

Trebuie să fie dură întinderea și vremea sa; ovăzului i-a plăcut, după cum se povestește: câtorva sate și câmpuri și dealuri în județul Brașov și în județul învecinat, Mureș, le-a plăcut în țara ovăzului..

Ca aproape pretutindeni în Transilvania și aici: mulți au venit cu secole în urmă, au construit, au devenit mai mulți și apoi, mult mai târziu, au plecat în număr mare. Unii venau înapoi, alții rămâneau, umplând câteva din multele case goale. Și din nou, alții , vin cel puțin pentru orele văratice, zile sau săptămâni, vin pentru prima oară, sau revin după ani de zile, cu mașini mai bune ca înainte.

Iar în mașinile noi este loc...
Doruri de acasă, speranțe, persoane care ajută sunt aduse vara în sate, corturi de petrecere, scene și cultură...

E frumos, când nu petrec numai cei deja ajunși, ci și sașii de vară, și sătenii de primăvară-toamnă-iarnă care stau unii lângă alții pentru câteva ore, la ringuri de dans și la cozile scurte de la mâncare.
Deși, vizitatorii de rând nu văd nimic din oaspeții de onoare, cum ar fi Președintele României Klaus Iohannis sau întemeietorii fundațiilor Peter Maffay sau Michael Schmidt. Doar polțiste sau controale la intrarea în sat. – Și bineînțeles corturile de mâncare și scenele aduse aici.

Pe o scenă, seara: :

"Frau Nachtigall, kleines Vögelein, willst du mir nicht mein Eigen sein?  ---  Wie soll ich dir dein Eigen sein. Ich bin ein klein Wildvögelein." (Doamnă privighetoare, pasăre mică, nu vrei să devii a mea? –Cum să devin a ta? Sunt o pasăre mică, sălbatică. N.t.: cântec popular săsesc)
Singurul cântec în limba germană în concertul cvartetului Acker. Iar totul ce zboară prin șura bisericii fortificate, decorată cu un văl de dor, este atât de impresionant, pâlpâitor, dur ca vremea ovăzului.
Cei patru din cvartet, cântă și în alte conjuncturi, mult jazz în limba engleză, funk, muzică din lumea întreagă. Vocalista și basistul sunt frați, născuți în Brașov, sași din Transilvania. Cântă la întâlnirile de acasă a celor răspândiți în toate vânturile lumii dar și în cluburi din București, în biserici sau la festivaluri europene.
Și, poate că Translivania, ca în vremurile istorice trecute, este și astăzi prea sălbatică pentru a deveni a cuiva...? Măcar pe durata unui cântec, în Criț, într-o seară furtunoasă, la finalul săptămânii Haferland din 2017 (n.t.: numele festivalului Haferlandwoche = ´săptămâna țării ovăzului´)

Sala de așteptare a uriașilor, pulsează, amuțește.

Cerul se luminează, cerul se-ntunecă. E înalt. Numai uneori se apleacă, îndeajuns, pentru a înveli, el însuși, în gri, munții scunzi de avangardă.
Trimite soli? Posibil.

Nu în multe locuri din Europa este cerul atât de mare. Trebuie să fie și spațios, larg, peste întreaga Românie. Prin simplul fapt că pe lângă cele peste 80 de procente de ortodoxie creștină, mai există din punct de vedere tradițional, încă o duzină și jumătate de alte religii, în statul secular România.
Douăzeci și două de milioane de suflete care aleargă spre cer pe drumuri diferite. Solemni, mai puțini solemni ... necredincioși, aproape niciunul. Așa spun cifrele.

Dar foarte mult loc are cerul chiar aici: la locul de rendez-vous între Carpații Meridionali și cei Orientali, în Transilvania, în Țara Bârsei, în Brașov. Se poate sprijini pe un singur ac de horn industrial, pe case de înălțimi potrivite. Pe muntele Tâmpa cu literele numelui Brașov, pe munți de cetate, pe Postăvarul ocupat de telescaune sau în spate, de un întreg lanț de două miari, de două miari și jumătate. În rest, cerul acesta e liber. Mai scapă uneori câteun elicopter ca un bondar iritant. Și nu este, ca altundeva, înconjurat, înfășurat, zgâriat de traficul aerian. 

Biserică nouă ortodoxă în Ghimbav; localitate apropiată Brașovului cu neterminatul aeroportul ce dormitează

Așadar aeroportul promis demult Brașovului se lasă, așa, așteptat. Într-un final primea o pistă de aterizări, după ani, în care căi noi pline de speranță și cupole aurii, ortodoxe, se ridicau în apropiere, din praf, ca sorii.
Și mai departe? Nu a mers. Nu merge, deocamdată. Sau? Ba da. Ba nu. Sau?

Înspre vest (unde la fel, nu funcționează fiecare detaliu), de la Cetatea Râșnov, în apropierea Ghimbavului, locul din visul despre construcția unui aeroport

Ah...
Cu siguranță va fi construit la șoseaua lui: Godot.
La fel ca aeroportul dintr-un alt oraș iritant, oarecum sărac, oarecum nu, cu `B´. Unul mai nordic, departe de munți, într-o altă țară, de fapt organizată peste putiință. Nu o să se numească BÄR (n.t. =urs), aeroportul de acolo, cum s-ar potrivi aici, lângă pădurile urșilor, sau cum s-ar potrivi acolo, în orașul cu stema urșilor. Nu, se va numi BER, odată-aeroportul, acolo, în Berlin.
Reci ca luna, strălucesc acolo în nord, peisaje întregi de hale, la bază, terminate. Prea mici însă acum, spun unii, pentru a fi folosite de către milioane de oameni, după cum e planul. Dar numai din punctul de vedere al spațiului-hală, totuși enorm, ca pentru uriași. (Pentru uriașii legendari din țara Brașovului...?)
Și dacă Godot ar împacheta neterminatele aeroporturi așteptânde, ale celor două orașe cu `B´, cine știe, ar ieși cu siguranță cel mai bun aeroport.

Un ziar cât muntele și câmpia

Poate că acest oraș este - un ziar. Pierdut de cei mai mari uriași legendari, lăsat să cadă pe genunchiul Carpaților între câmpia Bârsei și verde ca un spate de munte sau între coroanele stâncilor. Un ziar, citit, da, dar nu de tot.

Pe prima pagină a acestui ziar stă scris, decolorat, în litere elegante și vechi: Kronstadt. Alături, subțire ca un cuțit unguresc: Brassó. Și sus, plat, proaspăt tipărit: BRAȘOV.

BRAȘOV – înscrisul pe muntele Tâmpa deasupra Brașovului, de la platforma de belvedere

Și câte trebuie să spună, așa un ziar. Trebuie să fie împământat, trebuie să ajungă până la cupolele ortodoxe auriu strălucinde și până la părăsitele biserici evanghelice fortificate ale împrejurimilor, până la pământul pădurilor carpatine și până la câpia din jurul râului Bârsei, așa ca trunchiul și rădăcinile stemei.

Stema Brașovului la Poarta Ecaterinei, cea mai veche poartă conservată, a fortificației Brașovului

Și trebuie, în același timp, să se ridice în sus. Într-acolo, unde ideile te poartă tot mai departe, într-acolo, unde astăzi nu mai este o coroană care să îngreuneze și să ocrotească vreun cap.

Expoziția Bara la Centrul Multicultural Transilvania 5 / 2017
                       

Expoziție temporară în aer liber despre perioada în care Brașov s-a numit Orașul Stalin. 

În ciuda tuturor entităților confuze, tuturor straturilor istorice complexe și lipite una-ntr-alta – 





  




 
acest ´oraș ca ziar´, însă, ne arată și cultură stabilă.

Festivalul Promenadelor Brașovului, printre altele, cu ateliere în aer liber și vizionări istorice de-a lungul promenadelor. 7/2017

Multe, în ciuda găurii văratice.

Dovedite. Demne de onoare.

Cu perspective largi, văzute de aproape sau insistente părți ale culturii. Populare. Cineastice.

Și din acestea, în culori mai încăpățânate.

Oare plan de joc, joc în deplasare. Playground, subteran.

În cluburi, cafenele, centre culturale, în străzi, parcuri ale zidurilor orașului sau în locurile bisericilor fortificate din apropiere.

Detaliu de la expoziția Celest, curator Alina Floroi, Casa Muresenilor, 7 2017

 
Poate că acest ziar mare cât muntele, câmpia și străzile, cel cu cele trei nume, este atât de multi- cu atât de multe piste de urmat, atât de confuz și coplex, că ar ocoli pur și simplu o criză modernă a ziarelor.

Poate merge așadar la deal.





On the Go, sau așa. Ca acest tânăr brașovean, voluntar, care deși nu vorbește germană sau engleză, aduce hug-ul, îmbrățișarea, liber, neașteptat, pe pietonală, engleză, română, cu limbi mute de îngeri.