duminică, 15 octombrie 2017

Ceai, cultFeea



Cândva
Aterizează fiecare dragon, fiecare liliac.
Indiferent prin câte limbi și străzi a trecut.
Cândva ajunge la un sfârșit.
Zborul
prin amurg și seară.
Acesta, din 29 septembrie:
Un zbor spontan, rapid, abia repetat.
Dar cu texte și imagini, în principal, de pe acest blog.
Cu un ghid skyzoid.
Video: Andrei Alexandru Burcea
Cu artă sonoră-DJ. Și cu o limbă traducândă în românește, încântătoare.
Video: Andrei Alexandru Burcea
Cu teatru radiofonic și cu actori, umbre prinse de camera cronicarului orașului.
"Hero von Sacrow", finalul piesei de teatru radiofonic cu un video de Paula Schneider. Mai multe informații pe You Tube
Ce bucurie. 
Iar și iar pot dansa umbrele acestui oraș. Indiferent dacă cei care dau umbrei umbra sunt profesor universitar sau filoloagă.   
Cel mai inteligent loc de aterizare pentru toate umbrele de lilieci-dragoni-bufnițe în Brașov în orice caz: Tipografia
Unde lampa de pe tavan le e o plută de zbor mare cât camera, schizofrenicilor dansatori, stoc pentru soarele amurgului.    
Și unde peretele chiuvetei explică lumea, ăhm, noaptea.
Dar nu numai umbra nopții are aici un loc de dor.
Dansatoarea umbră P.A.B. în seara precedentă evenimentului din 29.09, la un colț mai departe. Și „dor", în stânga de tot.
Ca, feea cea bună este toată ziua aproape. Sau nu, fiica ei cea creativă. Deja dimineața pe laptop. Prizele așteaptă, apa decorată vine împreună cu cafeaua, și să tipărești, ai voie într-o Tipografie.
Evenimente cu o bandă lată de la poeți skyzoizi până la „Politics of Playground" (5 2017). Și mereu muzică multă, din Brașov, și din alte părți. 
Mai plină de magie decât feea cafelei este aici feea ceaiului. Umple o întreagă carte de povești, cu și pentru fiecare dragon, fiecare liliac, fiecare șoarece - capitole potrivite.
(O mie și una de capitole de sortimente de ceai? Nu, dar peste o sută.)
Și în fiecare săptămână și o masă tradițională a lumii, cumva. Nu numai printre eroinele gropii cu nisip B(erlin) și B(rașov). (Detaliu din expoziția „Politics of Playground" de Alina Floroi și Juliane Rettschlag) 
Dacă liliacul barman-iță și liliacul bar-man par, de la atâta cult, puțin bufnițo-aroganți, uneori; cine ar putea să le ia asta în nume de rău.
Dacă oricum, are gust bun, de la bar și de la bucătărie. Și dacă de cele mai multe ori arată în cap și în inimă total altfel, decât cred unii, basta.
Bild könnte enthalten: Personen, die sitzen
Tricou la geamul T. Sursă: facebook.com/tipografia.brasov
Oricum, oamenii-Cultugrafia sunt diferiți, dar uniți.
Cu tricou cu identitate de grupă, sau fără.
Chiar și acest spirit al umbrei, la două colțuri mai departe, știe: Fii aici. Sau: Fii aici.
Cine știe. Poate și: Fee aici.
Teilen

duminică, 1 octombrie 2017

Desenează un semn


Te rog desenează-mi un semn, spun eu, cum spunea un mic prinț odată „ te rog desenează-mi o oaie“. Și aștept, aștept în vechiul centru al orașului, lângă Biserica Neagră
Nu este numită neagră pentru că trebuie să aștepți până te-nnegrești. Se numește așa de când focul, marele incendiu de acum aproape 330 de ani, pe care l-au provocat Habsburgii. Iar chiar dacă ultima renovare a spălat ultimele urme de funingine; într-unele locuri, pe unele porți laterale, se mai arată.
Nu, albă ca oița, ca multe alte biserici, nu este Biserica Neagră
Și aștept mult? Nu știu. Altfel freamătă fântânile, altfel curge timpul aici.
Un prim copac, brusc, fără frunze.
Gerul mușcă spre dimineață.
Septembrie, deja trecut din nou.. 
Atunci: linii sus. Ce vor să deseneze, oaie nor? Cruce de pe foaia de vot? Un V, un X, un U peste biserica evanghelică a zilelor bisericii în România ortodoxă? 
Sau... Pești, doi, pur și simplu sărutând cu gurile ascuțite?
Un fluture? Înger fără cap?
Nu. Iertare. Capul de înger așteaptă, cu ce optimist, deja, pe următoarea poartă laterală. 
Chiar peste drum de …
… celelalte semne, complicate.
Unde așadar, ce, încotro? Nu știe deja micul prinț, că poate fi chibzuit, să nu știi totul chiar atât de precis cu ochii?
Semne ale muncii, au existat iar și iar, în orice caz. Și cum se întâmplă, miles to walk, cu zile și ore înainte de termen, înainte de sărbătoare. Munți de nisip, camioane de pietriș în curtea bisericii-școlii deschisă, huruit, scârțâit, turnat, în mijlocul pauzei mari.
Și vopsit, în grabă. Nu linii stradale potemkiniane din lemn și culoare până încolo la fructele de piață, ca acum 30 de ani pentru Conducător. Dar în afară de pietrișul nou, există lângă biserică un cort festiv, bineînțeles.
Și înainte, vânătoare de pensule, după semne de graffiti.
Însă ceva … supraviețuiește.
Chiar lângă peretele bisericii.
Binecuvântat din cele mai înalte locuri.
Total revelator.
Așa cum, așa des, muzică. Chiar aici, în acest oraș.
O "misă de Brașov" , auzită, trăită, nu numai în, dar și în fața Bisericii Negre, în seara premierii, pe 30 septembrie. „Credo unum deum”, scrisă de cinci compozitori de religii și din locuri diferite. Și de data aceasta odată fără munți, fără muzică de fanfară, o piesă de Transilvania foarte contemporană și impresionantă. La fel ca cei mulți muzicieni participanți.

Și dincolo, unde arată el mereu, lungul braț al lui Honterus, cel la fel de sărbătorit-reformă?
Acolo nu este o biserică, ci o școală. Și asta, un semn. Care, dacă foarte interpretat, ar arunca în aer acest vis-semn-mic-prinț. 
Și acolo, în orice caz, unde arată mâneca: în sala festivă a liceului Honterus, acolo se ia mâine rămas bun de la cronicarul orașului. De auzit și de văzut, în cuvânt și imagine dar și prin arta radioului. Potrivit școlii, la o oră a prânzului, din timpul școlii, dar deschis pentru oricine. Așa scrie și aici, sau în spate, aici.
Teilen

marți, 26 septembrie 2017

Anunț publicitar misterios


Bild könnte enthalten: 4 Personen, Personen, die lachen, Personen, die stehen und Text
Afiș de Roxa Târziu, 9/2017, inspirat din G.o.T.         
A ajuns în sfârșit, nu numai în Brașov, dar și în România?  
Întuneric în spatele pădurilor. Iarna așteaptă deja. Și poezia. (Sau poezioara?
Și uneori, oricum, trebuie să ne uităm cu atenție într-acolo.)

O să auzim și texte despre Brașov, doar cele mai poetice, cernute, periate, altfel legate.
Și mai multe. Și muzică. Mă bucur. Salut, Dactăr Nicu, mulțumesc* și pe vineri.

*Și Petra A. Brienne of Tarth, mulțumesc, fără arta traducerilor tale  nu ar putea zbura acest dragon. Cea cu ochelarii de soare nu poate nici măcar să pronunțe R-ul plin.
Teilen

miercuri, 20 septembrie 2017

Jos tencuiala, aici limba


Plăci ca aceasta atârnate în viața elevilor și pentru elevi, nu se mai găsesc de mult în Criț. Cele mai mândre au fost duse în muzee. Alte rânduri, multe, sunt erodate, înmuiate, văruite. 
Umbre ale cuvintelor vechi de zeci, sute de ani. Pereții din spatele lor se crapă, se sfărâmă, se fac praf. Umbra pleoapelor rănilor deschise în jurul ochilor umezi în adâncime. 
Ruină a școlii elementare germane din Saschiz
Când curge funingine din ușița de la sobă ca saliva unui bătrân, târziu după cină.
Când pictează straturile uitate ale tapeților picturi.
În rest, nu mai e nimic aici. Sau?
Se mișcă ceva, pe undeva?
Niciodată din nou. Ba da. Ușor, repede.
Timp? Păr de stafii?
Sperieți, dar și –
O coamă de cal. Un picior de cal. Fornăit.
Și în apropiere, rufe nepăzite peste gard, care arată, că undeva aici locuiește și cel care adună fânul, călărețul. 
Alte școli elementare mai vechi, nu au nici măcar acest înțeles schimbat.
Mii de case stau părăsite.
Îngheață, ies în evidență. (Se ofensează?) Sau sunt prea triste pentru așa ceva. 
Și totuși, nu schimbă nimic:
Timpul școlilor elementare de la sat din România a trecut. Ca timpul satelor săsești transilvănene, cu puține excepții.
Chiar dacă în aceste sate casele, școlile, bisericile, bisericile fortificate, grajdurile, mai stau, în mare parte, în picioare.
Casă cu Blues și câine. August 2017, Criț, județul Brașov
Fosta școală elementară în Criț 
Nu, nu din toate casele triste, goale, ale României, se auzea înainte germană. Dar în nenumărate.

Câți cetățeni români care au în acte „naționalitate: germană” au plecat? 300 000, 400 000, mai mulți? Depinde, dacă vrem să numărăm din timpul de după cel de-al doilea Război Mondial, încărcat de blestem și fugă. Sau începând cu anii petrecuți pe drumuri pline de aventuri, ani în care a început răscumpărarea din partea RFG. Și bineînțeles, cea mai mare emigrare în masă mai ales din părți ale Transilvaniei și din Banat, a început din 1990, din regiuni în care minoritatea germană era decisivă.

Restul, l-au făcut legile contradictorii. Expropieri, drumuri ale statului ciudat de strâmbe, bogate în obstacole.

Iar acum, tocmai că ruginesc și jelesc. Turnuri, porți, case.
Panou pentru protejarea monumentelor, la sat (aici, în Criț)
Dar totuși, există viață în continuare.
Există culori, există Da și Nu.
Și copii. 
Întâlnire în Criț, august 2017
Mulți vorbesc deja, în funcție de proveniența lor, mai multe limbi. Un cadou în sine.
Și dacă sunt mai mari, copiilor li se predă. Chiar dacă nu ajunge la toți, din păcate.
Predarea... în diferite limbi, aproximativ. Și germană. Chiar și în sate ici colo, odată săsești, în clasele primare. 
Elevi brașoveni + actori în Criț, 8 2017


Și în orașe ca Brașov, Sighișoara, Sibiu există pe lângă grădinițele de limbă română, maghiară, engleză și cele de limba germană și școli în limba germană, până la liceu, inclusiv.


Cel mult unul, doi copii per generație mai vorbesc și acasă germană.
Dacă.
Iar și iar, este de ajuns pentru teatru.
Teatru în limba, pe limba germană. 
În română limbă reprezintă și limba străină, dar și organul musculos ce se află în cavitatea bucală, pe germană Zunge. 
Teilen

duminică, 10 septembrie 2017

N rucsac adevăr, înalt ca norii


Ah, orașul și toate împrejurimile lui pline de istorie și legende și mituri. Numele vor să povestească negreșit, se întind, ridică mâna și strigă ca elevii plini de zel, imediat ce sunt citite și privite. Kronstadt. Siebenbürgen, Erdély, Transilvania. Cel puțin, vor să povestească despre regi, cetăți, procese, despre pomi, păduri, despre înălțimi de uriași și adâncuri de rădăcini, despre înainte și în spate. Și doar cu o mică privire aici, împrejur și pretutindeni, în afară arată mult mai multe.
Nișă de tragere a bisericii fortificate din Prejmer - Unesco, în apropiere de Brașov, cea care printre cetățile impresionante din Transilvania iese remarcabil în evidență
Ce bine, că există unii, care privesc în afară, supraveghează profesional.
Și astfel de – extratereștrii? Soldați? Nu, oamenii de la televiziune – au pornit pe un drum lung în vară, din vestul Germaniei spre Transilvania. Privesc, așa spune titlul seriilor de reportaje, joviali, înspre lume: peste ceea ce văd, sau cel puțin, peste ceea ce arată, se ridică drapelul: minunat (Wunderschön). Mulțumiri, WDR; pentru curajul înspre ochelarii albaștri ca cerul. Mulțumiri cu un pont de difuzare: azi, duminică, 10.09., ora 20:15 (ora WDR), sau în reluare, dimineața devreme și la prânz în data de 17 septembrie, sau online: "Geheimnisvolles Siebenbürgen  -  Reise in eine andere Zeit" (Transilvania plină de secrete – călătorie în alt timp).
În plus, un mini-making-of a ceea ce s-a filmat în Brașov:
Cu, de exemplu, smerenie disciplinată în fața luminii soarelui și a camerei de filmat. (Și față de cei ce construiesc măști pentur poze.)
Cu interes pentru munții din apropiere și casele istorice. 
Lângă Biserica Neagră: Oamenii de la televiziune, arhivarul. Și: Honterus, în stânga. El stă anul acesta pe un piedestal deosebit, de sărbătoare. În curând va fi timpul.
Interes pentru învățături vechi dar și pentru învățători. 
Focusul este asupra Pieței Brașovului: vechea Casă a Sfatului, care este astăzi muzeul de istorie și porumbei și turnul catedralei ortodoxe
Cu dorința pentru împământenire și pentru zbor la înălțime.  
Dar și cu uimire, de exemplu față de archivarul T.S., al cărui discurs, jovial, despre Brașov, reușește să curgă mai repede decât ar putea un regizor sau un moderator să îl îmblânzească. 
...Și apoi „Minunata" - figură Stefan Pinnow și figura Forumului Demokrat German din Brașov - Thomas Șindilariu
La toate acestea, rucsacul de pe umeri nu este niciodată uitat. „Minunat" apare acest rucsac de un roșu strident în reportaj, mai des decât un nor oaie pe un cer minunat. Și pe lângă cel care-l poartă, are și el fani: pentru că poate fi câștigat și pentru că este într-un fel o figură de televiziune.
 
Adevăratul fan însă, îi onorează și pe cei din spatele camerei de filmat. În cele din urmă, ei sunt cei ce cară aparatele, care prind imaginile în rucsaci și mai mari, prin țară. Și prind cu ele adevărul adânc ca rădăcinile și înalt ca norii. Uneori.  
Aleluia înalt ca norii în biserica fortificată din Prejmer
Teilen